Cum să atingi fericirea?

Inițial publicat pe Prin ochii unei femei:
  Atâta timp cât pe tine te interesează ce fac cei din jur, ce au ei în plus față de tine sau mai nou, cu cine iese fostul sau fosta..nu vei atinge fericirea niciodată. Iar aici nu se aplică motto-ul ”Niciodată să nu spui niciodată ”! Nu, pentru că nu ai cum să fii fericit sau să te simți împlinit, atâta timp cât pe tine te interesează de ograda celuilalt. Vei fi fericit atunci când îi vei iubi pe cei din jurul tău așa cum sunt ei, fără să-i judeci, fără să… Continuă să citești Cum să atingi fericirea?

Sănătatea psihică.

Pentru un corp sănătos este nevoie de o minte sănătoasă ! De multe ori, fără să vrem sau chiar fără să ne dăm seama, ne putem face rău singuri, gândind prost sau punând răul înaintea binelui. Chiar și atunci când suntem bolnavi, tindem să credem că nu ne vom face bine sau că nimic nu va ajuta vindecarea noastră, ținând cont totuși că ne tratăm, dar nu vedem nici o diferență pe măsură ce zilele trec. Însă tocmai aceste gânduri pot dăuna sau împiedica evoluția stării noastre de bine.  De multe ori, bolile apar din cauza stresului, supărărilor și gândirii negative. Unii … Continuă să citești Sănătatea psihică.

Într-o relație sunt doar doi și atât!

Într-o relație de iubire ar trebuie să existe doar doi. Dar nu mereu se întâmplă așa.. Apar mereu alți oameni încercând să-ți strice fericirea sau să te „atenționeze” că ești pe cale să faci greșeala vieții tale. Părinții intervin și ei, că doar ești odorul lor scump și drag, prieteni care îți dau sfaturi care mai de care, ajungând chiar și la punctul de a nu mai vorbi sau chiar ieși cu tine în oraș, doar pentru că tu ai o relație cu care ei nu sunt de acord. Dar până la urmă, dacă ar ți-ar fi prieteni adevărați și … Continuă să citești Într-o relație sunt doar doi și atât!

Tristețea este de fapt puterea mea!

Viața nu e mereu roz, ți se poate schimba oricând așa cum vrea ea. Se schimbă mai ales când nu ești pregătit, te surprinde și chiar te doboară de cele mai multe ori..sau te înalță. Așa e firesc, tuturor ni se întâmplă. Însă pe mine viața m-a învățat altceva, m-a învățat să fiu și să devin mai puternică după o anumită perioadă mai tristă din viața mea. Sunt ca și pasărea Phoenix, renasc din propria cenușă. Pe mine tristețea nu mă doboară, ci din contră, mă înalță. Am nevoie, din când în când, să mă recuperez. Am nevoie de timp … Continuă să citești Tristețea este de fapt puterea mea!

Nu aș accepta să fiu amantă și nici să înșel!

  Motivele pentru care nu aș fi vreodată amantă: mă respect și știu ce-mi doresc pentru mine; nu aș putea să-i fac rău alte femei, știind că asta îi va provoca multă durere; detest minciuna și trădările; vreau totul sau nimic. Nu aș suporta să plece de lângă mine știind că acasă îl așteaptă altcineva; vreau să fiu iubită, nu tratată ca pe un obiect sau doar plăcere de moment; nu am nevoie să mă întrețină un bărbat, o pot face și singură destul de bine; nu aș suporta să fiu la dispoziția lui oricând, oricum și la orice oră; … Continuă să citești Nu aș accepta să fiu amantă și nici să înșel!

Focul inimii, iubirea!

  Am strâns atâta iubire în inima mea, de-a lungul timpului, din relațiile care nu m-au împlinit, încât mă gândesc foarte serios, că următorul meu iubit, va fi foarte norocos. Nu știu cât o să merite el, însă știu că voi avea de unde să-i dăruiesc!  Eu nu pot urî, pot doar să iubesc mai mult și mai tare. Cu cât mă respingi mai mult, pe atât de mult iubirea se întoarce la mine ca un bumerang! Nu pot trăi fără iubire, iubirea suntem noi, în noi există iubire. Iubesc cerul, stelele, luna, ploaia, soarele, plantele, animalele, surâsul copiilor, cântecele păsărelelor sau … Continuă să citești Focul inimii, iubirea!

Ce spune lumea despre tine, nu este treaba ta!

Mă întreba o prietenă zilele trecute, cum pot trece așa ușor peste o relație și cum pot uita atât de repede. Mi-am dat seama atunci că, din afară se vede totul diferit. Este și normal, nu oricine știe ce e în sufletul tău și cum simți tu!  I-am spus că, din contră nu uit atât de repede persoana ce a fost în viața mea, dar încerc să trec peste pentru că altfel nu se poate. Încetez să mai lupt atunci când epuizez toate posibilitățile. Eu fac jocul și-l joc doar după regulile mele. I-am mai explicat că eu nu pot sta … Continuă să citești Ce spune lumea despre tine, nu este treaba ta!

Cât de mult îmi place blues-ul <3

Romantică, sensibilă, pură..nici nu mai știu cum să-i mai zic..Această muzică mă face să urc pe culmile fericirii, a împlinirii sufletești. O muzică a iubirii care te duce departe cu gândul, care te face să te miști încet, lent, lasciv (dacă vrei), o muzică bună numai de făcut dragoste. Tocmai de aceea, pentru că aceste melodii sunt imbinate perfect cu iubirea..E muzica pe care o poți asculta oricând..și atunci când ești trist, fericit, îndrăgostit… Vă las să visați printre rânduri..să vă iubiți ascultând muzica această minunată, acum pe seară, tocmai bună pentru weekendul care tocmai a început! Seară bună, prieteni … Continuă să citești Cât de mult îmi place blues-ul ❤

Relația dintre părinți și copil..

  Sunt părinți care habar nu au de nevoile copilului, de dorințele lui, de ceea ce simte și cum simte. Părinți care nu-și dau silința să-i asculte, care nu-și cunosc deloc copilul..dar care afirmă cu nonșalanță că ei sunt cei mai buni părinți, că doar de ei trebuie să asculte, să le urmeze regulile și să facă doar ceea ce vor ei, că dacă nu, sunt amenințați că vor fi dați afară din casă, renegați sau că nu vor mai primi bani de buzunar..sau mai știu eu ce alte tâmpenii..Scuză-mă, dar este copilul tău..dacă nici tu nu-l iubești și nu-l … Continuă să citești Relația dintre părinți și copil..